Ecografie șold nou-născuți

Ce este ecografia de șold pentru nou-născuți?

Ecografia de șold pentru nou-născuți este o metodă neinvazivă, nedureroasă și neiradiantă, bazată pe tehnologia ultrasunetelor, prin care pot depista dacă bebelușul suferă de displazie de dezvoltare a șoldului, mai exact acea deformare a soldului care se poate produce înainte, în timpul sau după naștere.

ecografie sold

Cum realizez serviciile de ecografie de șold pentru nou-născuți?

Serviciul de ecografie de șold pentru nou născuți în vederea depistării displaziei de dezvoltare a soldului o realizez doar prin parteneriat cu Medlife. Programarea nou născuților o veți face prin sistemul de programare al Hiperclinicii Medlife. Vârsta optimă de efectuare a ecografiei este de până în 6 săptămâni după naștere. După 6 luni de la naștere investigația nu mai poate fi efectuată în condiții tehice optime, datorită osificarii capului femural.

Ce se depistează prin ecografia de șold pentru nou-născuți?

Prin ecografia de șold pentru nou-născuți se poate depista dacă dezvoltarea șoldului bebelușului de face conform vârstei biologice. În situația apariției unor probleme de dezvoltare ele pot fi rezolvate fără intervenție chirurgicala la aceste vârste foarte mici. Depistarea tardivă impune mai multe intervenții operatorii în cursul vieții pacientului cu deficite funcționale uneori mari.

Care sunt recomandările pentru pacienți?

Displazia de șold NU poate fi diagnosticata cu certitudine clinic – adică uitându-te la copil, palpându-l sau făcând diverse manevre cu caracter mai mult istoric. Singura metodă de diagnostic la vârste mici este ecografia.

Țineți cont de faptul că ecografia de șold pentru bebeluși nu este invazivă și nu necesită pregătiri prealabile. Singura rugăminte ar fi că bebelușii să fie hrăniți înainte de efectuarea examinării pentru a sta mai relaxați.